Crab Fitness

Proiecte/ Fotografie

Fotografie de produs prin expunere multiplă si loght painting

Crab Fitness

 ..

Avem un produs, ce facem cu el? Păi cum ce?! Îl punem la treabă, să vadă toată lumea ce poate să facă.

Nouă ne-a plăcut tare mult să ne „jucăm” cu CRAB, un dispozitiv de fitness inovativ extrem de versatil, conceput de Flavius Țurcanu, fondatorul FitEducation. Să ne jucăm din punct de vedere fotografic, evident.

În studio sau în mâna atleților – adică în mediul lui natural, am reușit să transpunem în imagini inedite toate funcțiile pe care acest aparat le poate îndeplini și beneficiile pe care le aduce utilizatorilor. Provocarea a fost cu atât mai mare cu cât industria fitness înseamnă vânzări de miliarde de euro în aparatură și echipamente, așadar și concurența este pe măsură. Astfel, să ai succes cu un dispozitiv nou, oricât de bun și original este, poate fi o provocare destul de mare. Însă nu și pentru noi 🙂

Și asta facem cu toate lucrurile care ne trec prin obiectiv. Pentru că știm că oamenilor nu trebuie să le vinzi produse ori servicii, ci beneficiile pe care le au de pe urma lor. Iar acest mesaj trebuie să se regăsească nu doar în textul de vânzare, ci mai ales în imaginea de prezentare a produsului.

Așadar, pentru a obține fotografii de produs nu doar atractive, ci și eficiente, identificăm împreună cu ai noștri clienți atât beneficiile pe care produsele lor le aduc potențialilor clienți, cât și caracteristicile care îl fac unic pe piață, care îl diferențiază de concurență.

Odată stabilite toate aceste aspecte, punerea în scenă și fotografierea rămân doar aspecte legate de imaginație, profesionalism, expertiză și, foarte important, calitatea aparaturii folosite. Iar la noi la studio le găsești pe toate.

ROL:
Fotografii de produs

CLIENT:
FitEducation

ECHIPA:
Bragheșiu Ioan

Distribuie acest articol:

Utilizăm coolies pentru a optimiza funcţionalitatea siteului noastre. Prin utilizarea modulelor de tip cookie, îmbunătăţim experienţa dumneavoastră pe site-ul vizibil.eu. Apasă pe butonul “Accept toate” pentru a accepta utilizarea modulelor cookie şi a accesa direct site-ul. Pentru mai multe informaţii, consultaţi Politica privind utilizarea modulelor cookie.