Proiecte
Online
Cum funcționează marketing-ul digital
Cum funcționează marketing-ul digital

Cum funcționează marketing-ul digital

Spuneam în articolul despre internet că noi îl vedem ca pe dansul informațiilor virtuale. Ei bine, dacă internetul este un dans, atunci înseamnă că online marketing-ul este nimic altceva decât coregrafia acestui dans.

De ce este nevoie de o coreografie? Pentru că ea este cea care menține atenția privitorului activă. Face dansatorii mai buni, le crește popularitatea, încrederea în ei și îi ajută să vândă toate biletele la show.

Cum începi o coreografie? Cum îți este mai comod: fie te lași purtat de muzică și improvizezi pe parcurs, fie începi cu pași mici, timizi și îți acorzi resursele financiare și temporale pentru a închega dansul, fie apelezi la un coregraf care să îți planifice fiecare pas, fiecare mișcare, astfel încât să ajungi acolo unde îți dorești, în cel mai scurt timp posibil.

Pe ce se bazează acești coregrafi ai internetului, pe care îi numim marketeri digitali? Ei bine, pe „prăjituri”! Prin intermediul cookies-urilor, o sursă nesfârșită de energie susținută constant de fiecare utilizator de internet, prin toate acțiunile sale: de la un simplu search, până la un like în social media, un produs vizionat pe un site de shopping online ori o ofertă de vacanță. Nu scapă nestudiate nici email-urile ori mesajele pe care ni le transmitem unii altora. Din ele sunt extrase cuvinte cheie pentru fiecare utilizator în parte, care ne definesc preferințele de consum. Stocate cu grijă în diverse baze de date, ele sunt apoi analizate, comparate și suprapuse astfel încât, în timpul navigării noastre pe internet, să ne fie „servite” numai acele reclame în targetul cărora ne regăsim. Iar omul a marcat astfel descoperirea uneltei aproape perfecte de a urmări mișcările și tendințele maselor.

Am zis „aproape perfectă” întrucât, până de curând, totul era bazat pe calcule și analiză exclusiv de date externe. Însă, ca să poți avea un marketing cât mai eficient și cu preconizări cât mai precise, ai nevoie să începi să cunoști omul pe interior: să îi simți emoțiile, să îi analizezi reacțiile. Practic, să îl transformi într-o „unealtă hăckuibilă”, cum zicea Yuval Noah Harari.

Iar tehnologia de ultimă generație exact asta a făcut. Prin inventarea ceasurilor inteligente care ne monitorizează fiecare bătaie de inimă și înregistrează fiecare tresărit pe care îl simțim atunci când citim un text ori urmărim o imagine – fie ea foto ori video; prin instalarea pe toate dispozitivele a opțiunii de recunoaștere facială, care ne urmărește în permanență atunci când navigăm pe internet – toate aceste informații sunt stocate și analizate în scopul descifrării gândurilor și a dorințelor fiecăruia dintre noi. Astfel, se pot face predicții în privința alegerilor și se pot manipula dorințe la niveluri pe care nu le credeam vreodată posibile.

Nici măcar cele mai celebre servicii de informații, deși își urmăreau subiecții 24 de ore din 24, 7 zile din 7, ascultau fiecare conversație pe care o purtau și îi monitorizau pe toți cei cu care intrau în contact - nu aveau cunoștințele biologice să înțeleagă ce se întâmplă în interiorul celui urmărit și nu aveau tehnologia necesară pentru a înțelege tot ceea ce pot guvernele și corporațiile din ziua de azi. Iar de abia acum, marketing-ul a devenit perfect.

Și acesta este rezultatul evoluției în bio și info tehnologie, care combinate dau utilizatorilor abilitatea de a crea algoritmi care ne pot înțelege de multe ori chiar mai bine decât o putem face noi înșine. Astfel, cei interesați reușesc să ne vândă orice – fie că vorbim de produse, servicii ori chiar politicieni sau programe politice. Iar viteza cu care aceste tehnologii evoluează crește de la an la an.

Ce înseamnă asta pentru tine ca antreprenor, ori pentru noi, ca specialiști în marketing? Că trebuie să ținem pasul. Să evoluăm zi după zi, să învățăm, să ne adaptăm la cerințele pieței aflate într-o continuă schimbare. Căci lumea este în permanentă evoluție, și noi odată cu ea.

 

Suntem creatori. Suntem pasionali. Suntem îndrăgostiți de artă, pe care o ridicăm la noi și noi nivele de digitalizare și comunicare. Dar în același timp suntem tehnici și aplicați. Ne place să experimentăm până la perfecțiune, să îmbinăm texte originale cu imagini inedite. Facem mai mult decât marketing. Facem mai mult decât publicitate. Creăm vizibilitate.

Așa că hai să bem o cafea și să ne cunoaștem mai bine! Ne spui despre afacerea ta, despre targetele tale, iar noi îți spunem cum te putem ajuta să le atingi.

Disclaimer
Toate producțiile foto, video și grafice, precum și textele de prezentare încărcate pe acest site sunt create de echipa vizibil.eu pentru uz intern sau clienții din portofoliul nostru și sunt protejate de drepturi de autor. Copierea, reproducerea sau distribuirea lor fără acordul nostru intră sub incidența legii.

Urmărește-ne pe rețelele sociale
Facebook | Instagram | Youtube

Copyright © 2019 - 2020 vizibil.eu. Toate drepturile rezervate.
Powered by AlienCart.com