10 medalii pentru echipele românești la Olimpiada Gastronomică de la Stuttgart
Chefii români participanți la Jocurile Olimpice Culinare au ajuns acasă! După 5 zile în care s-a gătit și degustat la foc continuu, facem bilanțul și ne mândrim cu 6 medalii de argint și 4 de bronz!
Cele mai multe dintre premii au ajuns la Echipa Regională Belvedere Brașov, formată din Ioan Florescu (căpitan), Cornelia Ghișoiu, Cristina Ciobanu, Daniel Buzea, Sabina Gabor, Paul Holhoş și Corina Balazs. Ei au concurat atât ca echipă, la categoria Regional Teams, cât și individual, la categoria Culinary Art.
Încă din prima zi a competiției, chef Ioan Florescu a uimit juriul cu preparatele sale, fiind astfel medaliat cu argintul la categoria Culinary Art – probele individuale. Tot la aceeași categorie, chef Cornelia Ghișoiu a primit două medalii de argint, iar chef Cristina Ciobanu a ocupat a doua poziție a podiumului la categoria Individual Pastry Art.
Evident, cel mai mult în ecuația jurizării a cântărit gustul, care a reprezentat 40% din punctaj. Cu toate acestea, la unele categorii, juriul a citit mai întâi povestea preparatelor, și abia apoi le-a și încercat. Echipa brașoveană și-a prezentat aranjamentele pe platouri din lut bio, create în Brașov. De altfel, produsele locale au și fost laitmotivul prezentării de anul acesta. Chefii brașoveni au gătit la Stuttgart cu vânat, păstrăv, brânzeturi și legume cumpărate de la localnici din județ.
Iar provocarea nu a fost deloc una ușoară! Spre deosebire de edițiile anterioare, anul acesta a fost luată în calcul la jurizare și...risipa. Astfel că cei peste 2000 de bucătari, veniți din 60 de țări, au fost obligați să folosească tot ce au cumpărat: 20 de mii de oua, peste 2000 de kilograme de carne și pește și 5 tone de legume
Într-un final, cele peste 40 de ore consecutive de nesomn s-au concretizat în nu mai puțin de 10 medalii pentru țara noastră: jumătate dintre ele, toate de argint, au mers la Echipa Regională Belvedere Restaurant. Celelate medalii, 4 de bronz și una de argint, au fost obținute de echipele naționale de juniori și seniori, precum și de alte echipe individuale. Cele 10 medalii obținute de România sunt o premieră în istoria concursului, aceasta fiind, de altfel, și cea mai amplă participare a țării noastre la Olimpiada Gastronomică.
Exemple de preluări:
Suntem creatori. Suntem pasionali. Suntem îndrăgostiți de artă, pe care o ridicăm la noi și noi nivele de digitalizare și comunicare. Dar în același timp suntem tehnici și aplicați. Ne place să experimentăm până la perfecțiune, să îmbinăm texte originale cu imagini inedite. Facem mai mult decât marketing. Facem mai mult decât publicitate. Creăm vizibilitate.
Așa că hai să bem o cafea și să ne cunoaștem mai bine! Ne spui despre afacerea ta, despre targetele tale, iar noi îți spunem cum te putem ajuta să le atingi.
Disclaimer
Toate producțiile foto, video și grafice, precum și textele de prezentare încărcate pe acest site sunt create de echipa vizibil.eu pentru uz intern sau clienții din portofoliul nostru și sunt protejate de drepturi de autor. Copierea, reproducerea sau distribuirea lor fără acordul nostru intră sub incidența legii.
Urmărește-ne pe rețelele sociale
Facebook | Instagram | Youtube
Copyright © 2019 - 2022 vizibil.eu. Toate drepturile rezervate.
Powered by AlienCart.com